Note dupa o sesiune de planificare

Am petrecut o după-amiază întreagă cu caietul de însemnări deschis la masa din bucătărie, încercând să fixez pe hârtie ce anume vrem să fie numărul următor al revistei. Nu e un proces spectaculos: liste, săgeți, cuvinte tăiate cu o linie groasă, titluri mutate dintr-o coloană în alta. Dar tocmai în aceste notițe se decide, de fapt, tonul publicației.

Am pornit de la o întrebare simplă: ce lecturi ne-au rămas între degete în ultimele luni? Ce poeme am recitit, ce eseuri am subliniat, ce dialoguri cu artiști ne-au ținut treji noaptea? Din aceste răspunsuri, adunate de fiecare dintre noi separat, a ieșit o hartă surprinzător de coerentă. Temele care revin — memoria locului, lumina de la sfârșitul verii, gestul lent al mâinii care desenează — nu au fost alese pentru că sunt la modă, ci pentru că ne obsedează în mod real.

O parte din discuție s-a oprit asupra rubricii de traduceri. Ne-am dat seama că avem material pentru trei poeți europeni pe care cititorii români îi cunosc puțin sau deloc. Traducerile cer timp, iar timpul e exact ce ne lipsește când ne grăbim. Așa că am decis să reducem numărul de texte din acest număr, dar să le îngrijim mai atent. Mai puține pagini, mai multă respirație.

Pentru secțiunea de artă vizuală, am convenit să nu mai insistăm pe reproduceri mari, ci să lăsăm lucrările să vorbească prin detalii. Un colț de pânză, o textură, o umbră. Am discutat cu o artistă din diaspora care lucrează cu pigmenți naturali și ne-a trimis câteva fotografii de atelier. Imaginile nu sunt încă definitive, dar direcția e clară: vrem să arătăm procesul, nu doar rezultatul.

Rămâne deschisă întrebarea despre cum arată un interviu bun în paginile noastre. Nu ne interesează biografia completă, nici lista expozițiilor. Ne interesează momentul în care artistul spune ceva ce nu a spus în alte părți. Poate că e prea mult să cerem asta de la fiecare dialog, dar măcar unul dintre interviuri ar trebui să aibă acea clipă de sinceritate neașteptată.

Până la urmă, planificarea asta nu a produs un document frumos, ci o listă de lucruri de făcut, cu termene și responsabilități. Exact ce ne trebuia. Uneori, revista se construiește din decizii mici, luate la o masă de lemn, cu ceaiul răcit alături.